Istoricul Colegiului Național „Dragoș Vodă”, Sighetu Marmației

O reputaţie ce se construieşte (1919 – 1940)                                          

Înfiinţarea Liceului “Dragoş Vodă” din Sighet este strâns legată de un context istoric favorabil: desăvârşirea unităţii statale – potrivit principiului wilsonian al naţionalităţilor – şi reprezenta o necesitate, o îndeplinire a năzuinţelor româneşti din acest colţ de ţară. Sprijinul acordat culturii la sfârşitul secolului XIX a condus, cum era firesc, la diminuarea analfabetismului. În Maramureş în a doua jumătate a secolului XIX, deşi numărul şcolilor primare  de stat şi confesionale este în continuă creştere,  aproximativ 77% din numărul bărbaţilor şi 86% din cel al femeilor nu ştiau să scrie şi să citească (Holdiş şi colab. 1996, 21). În esenţă lucrurile nu par să se schimbe la începutul secolului al XX-lea; astfel, în 1910, numărul analfabeţilor reprezenta 49% din populaţia românească a Transilvaniei, Maramureşul aflându-se pe primul loc cu 78,2 % (IstRom, 300). Potrivit unei statistici întocmite în acelaşi an de către autorităţile maghiare, în judeţul Maramureş dintr-un total de 157.137 de locuitori doar 39.824 ştiau citi şi scrie pentru ca în 1914 procentul ştiutorilor de carte să fie de 21,8% (Dăncuş/Todinca 1998, 11). Menţinerea neştiinţei de carte – îndeosebi în rândul populaţiei româneşti şi ucrainene din judeţ – a însoţit politica de deznaţionalizare, valabilă în întregul Imperiu Austro-Ungar şi cunoscută la Budapesta ca drept “revoluţie demografică” (Lendvai 2001, 338-339).

La 1 decembrie 1918 la Alba Iulia cei 1228 de delegaţi – printre care şi 31 de trimişi ai Maramureşului (Dăncuş/Todinca 1998, 113) – hotărăsc  în unanimitate în proiectul de rezoluţie unirea Transilvaniei cu Regatul României. Aici sunt stabilite organismele de conducere provizorii, deoarece Transilvania a pus unele condiţii: să rămână autonomă până se va putea alege o adunare constituantă şi se va organiza statul naţional în conformitate cu principiile liberale şi democratice (Hitchins 2003, 322). Astfel, Marele Sfat Naţional deţine puterea legislativă  în timp ce puterea executivă este încredinţată Consiliului  Dirigent în frunte cu Iuliu Maniu.

În anul 1919, prin hotărârea acestui consiliu, în Transilvania sunt înfiinţate un număr de 20 de licee româneşti de stat. Între acestea se aflau : ”Mihai Eminescu” din Satu Mare, “Gheorghe Şincai” din  Baia Mare, “Emil Gojdu” din  Oradea, iar la Sighet  Liceul “Dragoş Vodă” avându-l director pe prof. Dr. Eugen Szeleş. În toamna aceluiaşi an şi tot la Sighet îşi încep activitatea Şcoala Normală de băieţi “Regele Ferdinand” şi Liceul de fete “Domniţa Ileana” (Marina 1998, 301; Filipaşcu 1997, 192).

După inspecţia directorului regional al învăţământului secundar din circumscripţia Oradea Mare, Alexandru Pteancu, Liceului  “Dragoş Vodă” i-a fost destinată clădirea unei şcoli primare. Datorită dificultăţilor de început – înscrierile, cursul de limba română, lipsurile materiale etc. – festivitatea de deschidere a fost amânată pentru 10 octombrie 1919 şi a avut loc în incinta Liceului de fete”Domniţa Ileana”, azi liceul ucrainean. Ceremonia, la care a asistat şi memorandistul dr. Vasile Lucaciu din Şişeşti (Holdiş şi colab. 1969, 1), a început cu o slujbă religioasă urmată de intonarea  imnului  regal şi de cuvântul rostit de către directorul liceului. Cursurile celor 7 clase din anul şcolar 1919-1920 ale primului liceu din Maramureşul voievodal cu limba de predare română s-au încheiat la 10 iunie 1920, iar examenele anuale susţinute în prezenţa vicarului Ilarie Boroş – delegatul guvernului – s-au desfăşurat între 12-17 iunie 1920. Din cei 125 de elevi ordinari şi 12 particulari înscrişi în primul an, îndrumaţi de 12 profesori şi 2 catiheţi, 108 proveneau din Maramureş: 88 din localităţile rurale şi doar 20 din Sighet (Anuarul LDV  I, 7-10).

O parte a greutăţilor sunt rezolvate la 10 august 1920, când  a fost preluată clădirea fostului liceu romano-catolic devenită  proprietatea Erariului român un an mai târziu (Extras C.F. C.N.”Dragoş Vodă”), liceul român de băieţi fiind instalat la parter şi etajul I iar Şcoala Normală “Regele Ferdinand” la etajul II. Este un ultim gest al directorului Szeleş, deoarece de la 1 septembrie 1920 liceul este condus de profesorul Mihail Şerban, transferat de la Liceul de fete din Blaj, prin Ord. Nr. 21454/1920 (Anuarul LDV II, 14) şi devenit director stabil cu Înalt Decret Regal 3944/1929 (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 49,  fila 15).

Potrivit Ord. Ministerului Instrucţiunii Publice nr. 34131/1921, începând cu al treilea an şcolar în Liceul ”Dragoş Vodă” se introduc clase paralele cu limba de predare maghiară, secţia fiind deschisă la 16 noiembrie 1921, în prezenţa întregului corp profesoral (Circa şi colab. 1974, 3). Până în anul 1922 au fost organizate cursuri complementare, de tranziţie, dar începând din acest an sunt desfiinţate Directoratele Generale pentru învăţământ, în locul lor fiind constituite 16 districte şcolare, sau inspectorate regionale (Livezeanu 1995, 57). Dintre măsurile cu caracter novator din noua lege a învăţământului amintim: o nouă programă analitică, 16 discipline cuprinse în planul de învăţământ, introducerea trimestrelor, notarea de la 10 la 1 şi nu în ultimul rând obligativitatea uniformei (Anuarul LDV  V, 11 – 12).

Începând cu anul şcolar 1924-1925 a fost  reglementat şi sistemul examenelor: 1) examen de admitere în clasa I; 2) examen de admitere în clasa a V-a; 3) examen de sfârşit de an pentru clasele V – VIII; 4) examen de bacalaureat, organizat pe centre, cu profesori de la alte licee iar în funcţia de preşedinte de examen era numit un cadru didactic universitar. Examenele  de admitere şi bacalaureat erau organizate în două sesiuni, în lunile iunie şi septembrie. Spre exemplificare, la sfârşitul anului şcolar 1926-1927 absolvenţii au susţinut  examenul de bacalaureat la Satu Mare (sesiunea iunie-iulie 1927) respectiv Oradea (sesiunea septembrie). Documentul menţionează faptul că din cei 16 elevi ai clasei a VIII-a promovaţi, s-au prezentat la examen 14 şi au reuşit 10, adică 71,4% (Anuarul LDV  VIII, 15).

În această primă etapă din evoluţia instituţiei de învăţământ secundar din Sighet cursurile se deschideau la mijlocul lui septembrie şi se încheiau fie la 31 mai, fie la 15 iunie. Anul şcolar beneficia de următoarea structură trimestrială: trimestrul I ( septembrie – decembrie), trimestrul II ( ianuarie – aprilie) şi trimestrul III (aprilie – iunie) şi era marcat de o serie de sărbători naţionale ori religioase – 24 Ianuarie, 10 Mai, 1 Decembrie, Sf. Dumitru, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, Sf. Nicolae – zile în care cursurile erau suspendate (Anişorac 1996, 32).

Atât structura învăţământului cât şi conţinutul lui sunt supuse unui proces de înnoire materializat într-o succesiune de legi ce au asigurat liceelor o anumită stabilitate până la “reforma” din 1948. Astfel, începând cu 1 septembrie 1928 – sub ministeriatul dr. C. Angelescu – intră în vigoare “ofensiva culturală”, noua Lege a învăţământului secundar, ce stipula revenirea la liceul de tip unic prin desfiinţarea celor trei secţiuni ale vechiului liceu, precum şi reducerea anilor de învăţământ de la 8 la 7 (Livezeanu 1995, 58).  Liceul rămâne împărţit în două cicluri: ciclul I cuprinde primele trei clase, urmat de examenul de admitere în cursul superior şi ciclul II încheiat în clasa a VII-a cu examenul de bacalaureat. Însă, experimentul a dat rezultate negative, motiv pentru care sub ministeriatul lui Nicolae Iorga din 1931 şi apoi în 1934 s-au produs modificările care readuceau liceul la vechea lui formă de opt clase. Primele patru clase constituiau cursul inferior ce se încheia cu un examen de admitere pentru clasa a V-a. În ceea ce priveşte organizarea cursului superior s-a ajuns la formula unei uşoare specializări, în direcţia literară şi ştiinţifică, eşalonată de-a lungul ultimelor două clase ale liceului. Începând cu clasa a VII-a, elevii pot opta fie  pentru secţia umană denumită literară ori “A” – în care se studiază limba latină şi greacă – fie secţia reală denumită ştiinţifică ori “B”, în cadrul căreia era studiată matematica în locul limbilor clasice (Anişorac 1996, 30). Această uşoară specializare din ultimii doi ani de liceu s-a păstrat cu mici amendamente până în 1948 şi a reprezentat soluţia optimă pentru asigurarea unei culturi generale unitare, astfel încât în perioada interbelică Liceul “Dragoş Vodă” a devenit un avanpost al reformei lui Spiru Haret. Ce presupunea această cultură generală? Absolventul trebuia să-şi formeze o viziune de ansamblu a lumii, să fie iniţiat în toate domeniile culturii, să înţeleagă rostul tehnologiei muncii intelectuale, să fie conştient de abilităţile şi aptitudinile pe care le are şi să înceapă în mod minimal o experienţă a diferenţierilor culturale.

După alegerile din noiembrie 1937, ce au constituit un şoc pentru clasa politică românească,  regele Carol II inaugurează un nou regim începând cu 10 februarie 1938 (Scurtu 1991, 112) instituţionalizat prin Constituţia din februarie 1938,  care  legiferează monarhia activă sau regimul monarhic autoritar (Bodea 2000, 319-323). Totodată sunt  dizolvate partidele istorice, se creează F.R.N.-ul şi Strejăria, aceasta făcându-şi simţită prezenţa în Liceul “Dragoş Vodă” începând cu anul şcolar 1938-1939. “Strejăria” a fost agreată de elevii liceului – cuprinşi în “centurii” respectiv “stoluri” – deoarece cuprindea activităţi sportive, marşuri, cântece, excursii, construirea de adăposturi, nelipsita gimnastică sau înviorarea de dimineaţă. Pentru activităţile din programul Străjeriei era destinată ziua de joi –  cursurile erau suspendate – când elevii şi profesorii sub îndrumarea directorului şi comandantului de stol se deplasau fie pe dealul Solovan, fie pe dealul Dobăieş pentru a-şi duce la bun sfârşit programul. Prezentăm programul zilei de 15 septembrie 1938 elaborat de directorul Mihail Şerban (Anişorac 1996, 33).

Orele 08 – 10 : exerciţii la grupări şi cor pentru ridicarea pavilionului

10 – 11 : Sfânta Liturghie

11 – 12 : ridicarea pavilionului în prezenţa întregului corp profesoral

12 – 13 : aşezarea elevilor în clase de către profesorii diriginţi şi comemorarea Reginei Maria

Datorită pierderilor teritoriale din vara anului 1940 – Basarabia, nordul Bucovinei U.R.S.S.-ului (Hillgruber 1994, 104-109) şi NV. Transilvaniei Ungariei horthyste – România Mare se prăbuşeşte, de aceeaşi soartă beneficiind regimul carlist şi Strejăria. Pentru întreg Ardealul de nord, noile autorităţi au desfiinţat liceele româneşti, menţinând unul singur: cel de la Năsăud.

Administraţia maghiară (1940 – 1944)

Pentru problematica celui de-al doilea arbitraj de la Viena, din 30 august 1940 (Hillgruber 1994, 125-129) edificatoare  este politica Germaniei lui  Hitler faţă de Ungaria şi România formulată încă de la sfârşitul anului 1938: “a ţine în foc ambele bucăţi de fier şi, în funcţie de evoluţia lucrurilor, a le mânui în interesul Germaniei”. Ribbentrop şi Ciano au hotărât ca România să cedeze Ungariei Ţara Secuilor şi Transilvania de Nord (Lendvai 2001, 420-423), din care făcea parte Maramureşul cu al lui oraş Sighet.

Astfel, localul Liceului “Dragoş Vodă”  a fost transferat ordinului piarist – imediat după ocuparea Maramureşului de trupele horthyste la 5 septembrie 1940 (Filipaşcu 1997, 196) – adăpostind cursurile Liceului romano-catolic. Mulţi profesori s-au refugiat – cazul lui Alexandru  Filipaşcu la Sibiu, unde publică Istoria Maramureşului (1940) sau Le Maramureş (1944) – ori au fost expulzaţi, printre ultimii numărându-se Cornel Sânjuan şi Jakob Dermer (Anişorac 1996, 35). Organizarea noului liceu a fost încredinţată profesorului Emerik Simonkovits, ce funcţionase şi la Liceul “Dragoş Vodă”, pentru ca din noiembrie 1940 autorităţile horthyste să decidă înlocuirea lui cu Barborik István, călugăr piarist, profesor de limbi clasice. În această perioadă şcoala a devenit o instituţie semi-militarizată deoarece începând cu 4 octombrie 1941 elevii claselor III-VII erau cuprinşi în formaţii paramilitare (Leventeképzés), fiind nevoiţi să participe la instrucţia de patru ore pe săptămână.

În anul şcolar 1940-1941 a fost introdusă predarea în limba maghiară, iniţial, procesul de învăţământ funcţionând  după programa românească puţin modificată, pentru ca din trimestrul II să fie introdusă programa şcolară valabilă în Ungaria. Liceul număra 289 de elevi dintre care: 241 maghiari, 35 români, restul evrei, germani şi ucraineni. Populaţia şcolară este în creştere: la 312 în anul şcolar 1941-1942 şi 344 în anul şcolar 1942-1943. Cei din urmă, în funcţie de religie,  sunt repartizaţi astfel: 214 romano-catolici, 108 greco-catolici, 9 israeliţi, 7 ortodocşi şi 2 unitarieni (Holdiş si colab. 1969, 15). Pentru anul şcolar 1943-1944 nu avem o situaţie statistică clară, ci doar faptul că la examenul oral de bacalaureat desfăşurat în 21 aprilie 1944 s-au prezentat un număr de 26 de absolvenţi de clasa a VIII-a (Arh.Naţ., fond L.Rom.-Cat., Dosar 66, fila 2-8).

În ceea ce priveşte corpul profesoral, în primul an de administraţie maghiară, liceul piarist a fost încadrat cu 16 profesori, din care 3 erau piarişti, pentru ca în anii următori  numărul lor să crească în concordanţă cu efectivul de elevi: în anul şcolar 1942-1943 au funcţionat 20 de profesori dintre care  8 piarişti.

Corpul profesoral a fost recrutat din rândurile profesorilor maghiari din Ardeal, a celor aduşi din Ungaria sau a celor  care anterior au activat în cadrul Liceului “Dragoş Vodă” (Anişorac 1996, 36).

În cei patru ani de administraţie maghiară pe lângă măsurile privind   restricţionarea accesului în liceu a elevilor de altă naţionalitate decât cea maghiară precum şi distrugerea materialului didactic, a sălii de sport şi a mobilierului se remarcă incendierea cărţilor din biblioteca profesorală şi a elevilor, în curtea şcolii, din ordinul autorităţilor militare horthyste (Holdiş şi colab. 1969, 15).

Între sfârşitul războiului şi totalitarism (1944 – 1948)

Actul de la 23 august 1944 (Scurtu/Buzatu 1999, 444-446)  a determinat alăturarea României Naţiunilor Unite în războiul antihitlerist şi de eliberare a nord-vestului Transilvaniei (Kiriţescu 1996, 249-263). În cursul lunii octombrie 1944 Maramureşul a fost eliberat de trupele sovietice (Marina 1998, 304). La 1 noiembrie 1944 Sfatul Naţional Român din Maramureş l-a însărcinat pe Iuliu Epure cu conducerea şcolilor secundare din Sighet. Liceul “Dragoş Vodă” şi-a redeschis cursurile în 19 noiembrie 1944 în clădirea proprie, funcţionând împreună cu Liceul de fete “Domniţa Ileana” sub numele de Liceul Mixt (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 51, fila 1). Astfel în anul şcolar 1944-1945 s-au înscris un număr de 525 de elevi – 312 băieţi şi 213 fete – după naţionalităţi  fiind: 314 români, 197 maghiari şi 14 ruteni.

Directorul liceului, prof. Iuliu Epure s-a confruntat cu mari dificultăţi deoarece potrivit ordinului Comandamentului Militar Sovietic clădirea a fost evacuată la 15 ianuarie 1945 pentru a face loc unui spital militar (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 71, fila 3) şcoala funcţionând rând pe rând în Palatul Cultural – reşedinţă episcopală – Liceul de fete, pentru ca de abia în august 1946 să revină în localul propriu.

Însă cea mai grea încercare pentru conducerea şi profesorii liceului în această perioadă a constituit-o “administraţia” grupului de aventurieri în frunte cu Odoviciuc, care a căutat să anexeze Maramureşul la U.R.S.S. La binecunoscutul proces verbal, de protest din 24 februarie 1945, se adaugă şi un “răspuns” din 15 februarie 1945 al corpului profesoral şi al comitetului şcolar la Ord. Circular No. 1 al Comitetului poporului din Sighet, ce stipula obligativitatea elevilor români de a urma secţia ucraineană ( Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 58, fila 10).

Corpul profesoral se măreşte la 24 de profesori făcându-se apel la medici, ingineri, avocaţi, preoţi chiar şi la studenţi sau absolvenţii liceului. Cursurile desfăşurate până la mijlocul lunii iunie 1945 s-au încheiat cu examenele particulare şi bacalaureat pentru cei 17 absolvenţi ai primei promoţii postbelice, după care prin trecerea claselor de fete în clădirea Liceului “Domniţa Ileana”, liceul poartă numele de  Liceul de băieţi Sighet. Spre finalul directoratului lui Iuliu Epure, profesorii sunt obligaţi să elimine din manuale acele pasaje ce ar conţine sau răspândi ura de clasă între naţiuni ori să abordeze scriitorii interzişi, Poliţia Sighet publicând la 1 august 1945 şapte liste de publicaţii interzise (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 65, fila 1-3).

La 1 iunie 1945 este numit director Teodor Turda, pentru a pregăti noul an şcolar împreună cu un grup de profesori inimoşi: Iuliu Epure, Grigore Riţiu, Simion Tanco, Leon Ivasiuc şi Aurel Vişovan. Este  un an şcolar dificil deoarece se iau primele măsuri de introducere în şcoală, de către Ministrul Educaţie Ştefan Voitec din guvernul dr. Petru Groza, a materialelor de provenienţă sovietică. Se recomandă călduros cărţile apărute la Editura “Cartea Rusă” în condiţiile în care în 1946 liceul nu beneficiază de bibliotecă, ci doar de 40 de reviste “Fundaţia Regală” şi ele controlate de Şeful Comisiei Interaliate de Control din Maramureş (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 87, fila 6). Un alt fenomen interesant este cel al epurării funcţionarilor, ce nu ocoleşte Liceul de băieţi, prin şedinţele Consiliului Politic Consultativ Judeţean trecând la începutul anului 1946 şi directorul (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 79, fila 4). Şi tot în 1946 are loc un eveniment important: liceul intră în posesia propriei arhive . Aceasta, după 30 august 1940, a fost evacuată şi se credea că fie a fost distrusă fie s-a pierdut în întregime (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 95, fila 1-3). Însă în iulie 1946 a fost descoperită în incinta Liceului “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, revenind “acasă” la 1 septembrie 1946 (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 95, fila 6).

Concluzionând, trecând peste dificultăţile materiale specifice ororilor lăsate de război şi rezumându-ne doar la procesul instructiv-educativ, putem spune că până în iunie 1948, când este elaborată Reforma privind învăţământul, liceul  nu trece prin transformări notabile păstrându-şi vechea tipologie, programele chiar şi manualele.

În această perioadă, a precomunizării şi stalinizării  României, în Liceul “Dragoş Vodă” există de la forme mai simple de manifestare a atitudinii ostile faţă regim, cum este cazul elevilor “profascişti” ce au “lansat lozincile lui Rădescu şi au cântat cântece imperialiste de răsboiu la adresa Uniunii Sovietice” în data de 24 ianuarie 1946 (Arh.Naţ., fond L.D.V., dosar 97, filele 1-6), până la situaţii foarte serioase, cazul “lotului Vişovan”, cea mai importantă manifestare anticomunistă a tineretului din Maramureş. Începând cu 29 august 1948 în închisoarea de la Sighet sunt aduşi 17 elevi de la Liceul “Dragoş Vodă”, în frunte cu profesorul lor Aurel Vişovan. Cei 18: Aurel Vişovan, Ioan Virag, Gheorghe Andreica, Nistor Man, Costică Radu, Fănică Deiac, Ion Ilban, Grigore Hotico, Găvrilă Coman, Nelu Dunca, Petiu Codrea, Petrică Ulici, Iuliu Vlad, Iosif Andreica, Gicu Bulacu, Vasile Dunca, Ionică Motrea şi Mihai Vlad, sunt acuzaţi de “uneltire contra ordinii sociale” cadrul unui proces desfăşurat la Cluj şi condamnaţi la mulţi ani de închisoare. Au trecut prin închisorile  de la Sighet, Cluj, Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Târgşor, Canal, etc. iar după eliberare au fost urmăriţi pas cu pas  de Securitate (Anişorac 1996, 51).

Reforma învăţământului în R.P.Română (1948 – 1965)

Proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, imediat după abdicarea silită a regelui Mihai I, a marcat subordonarea ţării modelului politic şi economic sovietic şi anunţa că epoca modernă a istoriei României luase sfârşit (Hitchins 2003, 616). Ordinul Ministerului Nr. 327552/947, ce viza îndepărtarea portretelor familiei regale şi a cărţilor cu referire la fosta dinastie, ajunge în Liceul “Dragoş Vodă” datorită Telegramei Consiliului Interşcolar nr. 174.

La sfârşitul celui de al doilea război mondial, încheierea păcii (Constantiniu 2002, 437-440) a impus anumite măsuri în consonanţă cu tendinţele generale ale epocii.  În 1948 – anul stalinizării României – sunt puse bazele statului totalitar prin: încheierea unui tratat de prietenie, colaborare şi ajutor reciproc cu Uniunea Sovietică, crearea Partidului Muncitoresc Român, adoptarea unei noi Constituţii şi elaborarea legii cultelor religioase, a  naţionalizării mijloacelor de producţie iar în domeniul educaţional a legii pentru reforma învăţământului” (Bărbulescu şi colab. 2002, 393-397).

Legea reformei a impus sistemului de învăţământ o structură unitară şi lineară: un învăţământ preşcolar obligatoriu de patru ani, învăţământ elementar de şapte ani (organizat în două cicluri: clasele I-IV, obligatorii, clasele V-VII, în curs de generalizare), învăţământ mediu de diverse tipuri şi cu durata de patru ani şi învăţământ superior. Învăţământul era etatizat şi laic, iar şcoala elementară gratuită. S-a introdus sistemul manualelor unice şi s-a procedat la o orientare ştiinţifică a conţinutului învăţământului. În acest sens s-a trecut la elaborarea unor planuri şi programe centralizate. Reforma  din 1948, care a pregătit temelia învăţământului comunist, a impus tratarea dogmatică a conţinutului unor discipline (biologia) şi reconsiderarea proletcultistă a literaturii – A. Toma, Al. Sahia, M. Beniuc în detrimentul lui B. P .Haşdeu, I. Slavici, C. Hogaş (Arh.C.N.D.V.) – şi istoriei patriei – cazul Istoriei lui Mihail Roller (Frunză 1991, 375-379). Situaţia s-a agravat în 1951, când durata şcolii de cultură generală a fost micşorată, după model sovietic, la 10 ani ( 7 ani şcoala generală şi 3 ani şcoala medie) cu consecinţe negative asupra nivelului de pregătire a elevilor (Opriş 1995, 37); prima generaţie absolvă în anul 1954 împreună cu ultima generaţie de absolvenţi cu XI clase (Anexa 6). Anul 1958 se încheie fără serie de absolvenţi deoarece se revine la învăţământul de 11 ani, ultimii doi ani de studiu fiind defalcaţi pe secţii: real şi uman.

Punerea în practică a Legii pentru reforma învăţământului a produs mutaţii în existenţa liceului. Prin Decizia M.I.P. nr. 194.140/2 august 1948 sunt înfiinţate liceele în R.P.R., Liceul “Dragoş Vodă” devenind Liceul Mixt Român prin unificarea cu Liceul de fete “Domniţa Ileana”, pentru ca din 4 noiembrie 1950 titulatura să fie aceea de Liceul Mixt “Filimon Sârbu”. Tot printr-o decizie ministerială, numele liceelor sunt substituite prin cifre, iar titulatura de “liceu” este înlocuită cu cea de “şcoală medie”, după model sovietic. Astfel, după moartea lui I. V. Stalin, Liceul Mixt “Filimon Sârbu” devine Şcoala Medie nr. 1 “Filimon Sârbu”. Sub această denumire este cunoscută şi unificarea cu Şcoala Medie nr. 3 (Liceul maghiar) şi Şcoala Medie nr. 4 (Liceul ucrainean) din anul şcolar 1960-1961 (Anişorac 1996, 41). Din acest an liceul funcţionează cu trei secţii: română, maghiară şi ucraineană.

Anul şcolar structurat trimestrial, după  Reforma învăţământului, început la 15 septembrie şi se încheia spre sfârşitul lunii iunie. Totuşi în perioada 1951-1956 anul şcolar era împărţit în pătrare, după model sovietic: I (1 sept. – 6nov.), II (8 nov. – 30 dec.), III (10 ian. – 10 martie) şi IV (19 martie – 25 mai). Începând cu anul 1956 se revine la trimestre: I (16 sept. – 21 nov.), II (22 nov. – 15 feb.), III (16 febr. – 20 mai), vacanţelor fiindu-le destinate perioadele: 31 dec. – 11 ian., 1 apr. – 8 apr. şi  21 mai – 15 sept. (Arh.C.N.D.V.).

Începând cu anul şcolar 1952-1953 şi până în 1957 sistemul de notare era cel de sorginte sovietică, de la 5 la 1, notele având următoarea semnificaţie: 5 – foarte bine, 4 – bine, 3 – suficient, 2 – insuficient, 1 – rău. Totodată au fost introduse examenele de admitere la cursul mediu, pe care trebuiau să le susţină absolvenţii claselor a VII-a sau a VIII-a, după absolvirea cursului gimnazial, examene ce constau în probe scrise la matematică şi limba română respectiv o probă orală la istorie (Anişorac 1996, 46).

“Dragoş Vodă” de la liceu de cultură generală la industrial (1965-1989)

Începând cu anul şcolar 1964-1965 se trece la învăţământul teoretic de 12 ani, ultima promoţie de absolvenţi cu 11 clase părăseşte porţile liceului în iunie 1967, iar anul 1968 se încheie fără serie de absolvenţi. Noul plan de învăţământ, specific sistemului de 12 ani, este de natură să adâncească specializarea în ultimele două clase, astfel încât noul sistem capătă premise de cadru de formare a unei culturi generale bine consolidate.

A urmat perioada 1968-1974, o adevărată “eră a cabinetelor”, care pe lângă conotaţiile propagandistice a adus şi un suflu nou, de modernitate, făcând posibile acumulări calitative metodice sau în domeniul bazei didactico-materiale. Introducerea pe scară largă a metodelor audio-vizuale şi tentativa de “robotizare” a procesului instructiv-educativ a determinat o serie de excese, care au slăbit contactul direct profesor-elev. Cu anii 1971-1973, începe să adie un vânt de pragmatizare a învăţământului şi de anexarea lui la problemele revoluţiei industriale mondiale. Astfel, liceul este organizat în două trepte, din care prima, cu caracter obligatoriu, permite accesul în liceu pe baza unui examen formal, ca urmare a generalizării învăţământului obligatoriu de 10 ani (Opriş 1995, 47).

În conformitate cu principiul anunţat de ministrul Mircea Maliţa, conform căruia sistemul uman de comunicare are trei canale principale: limbile străine, limba maternă şi matematica, în Liceul “Dragoş Vodă” se va pune un accent major pe amenajarea unui modern cabinet fonic pentru limbile străine, alături de cele de geografie, ştiinţe sociale, etc.(Anişorac 1996, 47). Procesul de modernizare a liceului se confundă cu directoratul prof. Cornelia Circa (1965-1977), cel mai lung din evoluţia postbelică. D-na Cornelia Circa a impus un climat de ordine şi disciplină în liceu, a stimulat spiritul de exigenţă faţă de pregătirea elevilor şi a promovat activitatea de perfecţionare profesională.

În anul şcolar 1977-1978 are loc o nouă schimbare în structura liceului românesc, fiind create 9 tipuri de licee. În fapt are loc trecerea de la profilul de cultură generală, cu program unitar şi bifurcat pe secţii de profil, la liceul de specialitate, la care treapta I, inclusă în învăţământul obligatoriu, are un plan de învăţământ comun, diferenţierile de profil intervenind la treapta a II-a.

Această măsură a fost întâmpinată cu o serioasă opoziţie deoarece în Maramureşul istoric nu a fost păstrat nici un liceu real-umanist, toate clasele de acest tip fiind concentrate în municipiul reşedinţă de judeţ, Baia Mare. Începând de acum Liceul Industrial “Dragoş Vodă”, beneficiază de următoarele secţii: matematică-fizică, mecanic, electromecanic, industrie uşoară şi mai târziu construcţii. Se constituie, tot acum, un complex de 6 ateliere pentru care este construit un corp de clădire în curte. În toamna anului 1977, datorită noului profil al liceului, este fixată în structura organizatorică catedra disciplinelor tehnice alcătuită din  ingineri şi maiştri din atelierele-şcoală.

Ca urmare a şedinţei Comitetului executiv al Consiliului Popular Sighet, la 22 septembrie 1977 datorită atitudinii de frondă, d-na Cornelia Circa este schimbată din funcţia de director şi sunt organizate noi alegeri, propuşi fiind profesorii: Motogna Ştefan, Godja Vasile şi Moldovan Teodora într-un Consiliul profesoral extraordinar. Cu majoritate de voturi este instalat director prof. Motogna Ştefan. La câteva zile, în funcţia de director adjunct sunt numiţi profesorii Bledea Gheorghe şi Hrini Iulia (Arh. C.N.D.V.).  La începutul anilor ‘80  se încheie procesul de“cabinetizare”, liceul funcţionând acum cu nu mai puţin de 22 de cabinete şi 7 laboratoare (Anişorac 1996, 52). În această perioadă liceul cunoaşte succese remarcabile în ceea ce priveşte reuşita în învăţământul superior la care se adaugă obţinerea premiilor naţionale şi internaţionale de către Bucicovski Bogdan şi Bucicovski Orest în cadrul olimpiadei de matematică.

Până la revenirea la democraţie şi instaurarea statului de drept liceul a mai fost condus de către prof. Alexandru Ţiplea (1984-1987),  etapă marcată de o serie de manifestări culturale şi de rezultate notabile în planul bazei materiale şi prof. Vasile Godja (1987-1990), care în anul 1988 a organizat expoziţia judeţeană a produselor realizate în atelierele şi laboratoarele şcolare, facilitând astfel recondiţionarea bazei materiale.

O altă noutate adusă de “revoluţia industrială” o constituie polarizarea activităţii sportive şi a celei cultural-artistice în jurul celor două concursuri – cu fază locală, judeţeană şi naţională, născute după 1977 datorită megalomaniei lui Nicolae Ceauşescu – “Daciada” şi “Cântarea României”. Aceste manifestări subordonate adulării “iubiţilor conducători”, la care au participat sute de elevi din mai multe generaţii ale liceului, au reuşit să scoată din anonimat şi unele talente reale (Anişorac 1996, 49).

Tranziţia postrevoluţionară: drumul spre Colegiul Naţional

Evenimentele din decembrie 1989, care aveau să pună capăt regimului de dictatură comunistă, au fost salutate cu  entuziasm deopotrivă de profesorii şi elevii Liceului “Dragoş Vodă”. Primul director postdecembrist al liceului a fost desemnat în persoana prof. Anton Fangli, care a condus liceul între anii 1990-1994. Această perioadă s-a înscris într-o perioadă de tranziţie în care, în lipsa unei noi legi a învăţământului, s-au luat o serie de măsuri menite să apropie învăţământul de idealurile şcolii moderne.

Asemeni celorlalte licee din ţară, prin intervenţia directă a directorilor şi a colectivului de cadre didactice, a fost modificat planul de învăţământ, în sensul readucerii liceului la stadiul de liceu teoretic, fapt ce a contribuit la modificarea structurii corpului didactic. Au dispărut disciplinele ideologice, munca patriotică şi diversele discipline tehnice (lăcătuşerie, mecanică, organe de maşini, etc.). Orele astfel eliberate au fost consacrate unor discipline ştiinţifice moderne (informatica), îmbunătăţirii laturii umaniste a instrucţiei odată cu înfiinţarea secţiilor filologie şi filologie-limbi străine (logică, psihologie, istoria literaturii universale etc.), religiei şi diverselor activităţi civice şi ecologice (întreţinerea parcului Tepliţa).

Cadrul legal a procesului instructiv-educativ este asigurat de două legi importante: Legea învăţământului (84/1995) şi Statutul personalului didactic (128/12 iulie 1997). Potrivit noii legi a învăţământului, Liceul “Dragoş Vodă”, condus de un nou director – prof. Eugenia Godja (1994-2000) – este  un liceu teoretic cu profil real (informatică, matematică-fizică, fizică-chimie, chimie-biologie) şi uman (filologie, limbi străine, ştiinţe sociale).

Până în 1997, fără a se opera schimbări radicale în programele de învăţământ şi în structura examenului de admitere şi de bacalaureat se are în vedere trecerea către forme noi, din care nu lipsesc testele şi grilele. Reforma învăţământului din timpul ministeriatului Prof. univ. Andrei Marga presupune pe lângă noul curriculum naţional, planuri – cadru, curriculum la decizia şcolii şi introducerea semestrială a structurii anului şcolar (1999) sau renunţarea la manualele unice; manualele alternative sunt introduse treptat începând cu anul şcolar 1998-1999 la clasa a IX-a.

Spre finalul directoratului prof. Eugenia Godja (1999), la împlinirea a 80 de ani de la înfiinţare, liceul este transformat în Colegiu Naţional. Un an mai târziu, acesta primeşte titlul onorific de şcoală reprezentativă şi are un nou director: prof. Ioan Berci.  Este anul şcolar (2000-2001) în care, în liceu se organizează  prima clasă de gimnaziu şi se introduc clasele de matematică-informatică şi limbi moderne intensiv. Un an mai târziu Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” i se aprobă clase de excelenţă la disciplinele: informatică şi matematică, ulterior la fizică (2003) şi chimie (2004). Începând cu anul şcolar 2003-2004, C.N. “Dragoş Vodă” în oferta şcolară are prevăzută şi o clasă de matematică-informatică bilingv, română-engleză.

După revenirea la democraţie şi până în prezent, Liceul respectiv Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” semnează parteneriate cu instituţii şcolare din străinătate:

– în anul şcolar 1995-1996 cu Liceul “Krúdy Gyula” (Nyiregyháza, Ungaria), parteneriat ce cuprinde schimburi de experienţă şi diverse activităţi educative

– în 2002 cu Instituto Manzoni di Suzzara (Mantova, Italia), ce are drept consecinţă introducerea limbii italiene ca şi obiect de studiu la clasele gimnaziale. La terminarea liceului aceşti elevi vor avea posibilitatea de a urma cursurile universităţilor din Italia.

– în anul 2005 cu College D’enseignement Catholique de Gembloux, Belgia

În plan intern însă, cel mai important parteneriat îl reprezintă cel parafat în 2003 cu  trei licee de prestigiu din Ardeal, înfiinţate în 1919: C.N. ”Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, C.N. ”Emil Gojdu” Oradea şi C.N. “Simion Bărnuţiu” Şimleul Silvaniei.

Bibliografie

Abrevieri bibliografice

Anuar LDV –  Anuarele Liceului “Dragoş Vodă” (1919 – 2001)

Fonduri documentare

Arh.C.N.D.V. – Arhiva Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” (1949 – 2006)

Arh.Naţ. fond L.D.V. – Arhivele Naţionale, Direcţia judeţul Maramureş, Baia Mare, Fondul Liceul “Dragoş Vodă”, Sighet, inventar 1920 – 1948

Arh.Naţ. fond L.Rom.-Cat. – Arhivele Naţionale, Direcţia judeţul Maramureş, Baia Mare, Fondul Liceul Romano Catolic de Băieţi, Sighetu Marmaţiei, fond 430, inventar 1072

Cărţi, monografii, lucrări ştiinţifice

Anişorac  1996 – Vasile Anişorac, Liceul “Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei. Monografie, 1996, Sighet, 148 p.

Bărbulescu şi colab. 2002 – Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Corint, Bucureşti, 2002, 495 p.

Bodea 2000 – Gheorghe I. Bodea, Regele Carol al II-lea – destinul unui pribeag, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000, 365 p.

Circa şi colab. 1974 – Cornelia Circa, Eracle Titircă, Grigore Holdiş, Lucia Varhaniovschi, Micromonografia Liceului “Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei (1944 – 1974), 134 p.

Constantiniu 2002 – Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, 515 p.

Dăncuş/Todincă 1998 – Mihai Dăncuş, Gheorghe Todincă, Maramureşul şi Marea Unire. Crestomaţie de texte şi documente 1918 – 1919,  Sighetul Marmaţiei, 1998,  183 p

Filipaşcu 1997 – Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Editura Gutinul, Baia Mare, 1997, 223 p.

Frunză 1991 – Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, 1991, 587p.

Hitchins 2003 – Keith Hitchins, România 1866 – 1947, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, 657 p.

Hillgruber 1994 – Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile germano-române (1938-1944), Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, 431 p.

Holdiş şi colab. 1969 – Grigore Holdiş, Lucia Varhaniovschi, Ioan Török, Ioan Şuteu, Mihai Tomoiagă, Liceul de cultură generală. Monografia şcolii, 29 p.

IstRom – Istoria Românilor, Academia Română, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, vol. VII, tom II, De la Independenţă la Marea Unire (1878-1918), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, 692 p.

Kiriţescu 1996 – Constantin I. Kiriţescu, România în al doilea război mondial, vol. II, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, 405 p.

Lendvai 2001 – Paul Lendvai, Ungurii. Timp de un mileniu învingători în înfrângeri, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, 569 p.

Livezeanu 1998 – Irina Livezeanu, Cultură şi naţionalism în România Mare 1918 – 1930, Bucureşti,   Editura    Humanitas, 1998, 390 p.

Marina 1998 –  Mihai Marina, “Maramureşeni” – portrete şi medalioane, Editura Dragoş Vodă, Cluj Napoca, 1998, 327 p.

Opriş 1995 – Tudor Opriş, Schiţa monografică a Liceului “Gheorghe Lazăr”, Bucureşti, 1995, 61 p.

Scurtu 1991 – Ioan Scurtu, Monarhia în România, (1866 – 1947), Editura Danubius, Bucureşti, 1991, 189 p.

Scurtu/Buzatu 1999 – Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX (1918 – 1948), Editura Paideia, 1999, 685 p.